CNHMUN, ED. II, APR 2016

În 27 aprilie, în cadrul programului “Școala altfel” și cu sprijinul  Colegiului Național “George Barițiu” Cluj, am organizat cea de-a doua ediție a evenimentului intitulat CNHMUN (Cluj Napoca High-school Model United Nations). Una dintre sălile colegiului s-a transformat într-o veritabilă sală de conferințe, iar în acest cadru a avut loc o simulare în care fiecare participant a preluat rolul unui reprezentant diplomatic al unei țări din cadrul comitetului SOCHUM, parte integrantă a Organizației Națiunilor Unite. Xenofobia și libera exprimare – societate tolerantă și multiculturală a reprezentat tema dezbatută de către liceeni.

Principalele obiective ale acestui eveniment au fost crearea cadrului formal în care elevii să își dezvolte abilitățile de comunicare pe o temă anterior stabilită, să îi îndrume înspre studiul individual pentru  ca mai apoi să poată susține un punct de vedere argumentat în cadrul simulării. Comitetul de dezbatere a fost alcătuit din 35 de membrii, recrutați din rândurile elevilor colegiului, cu ajutorul profesorilor care au colaborat și au ajutat totodată la coordonarea proiectului, și din doi moderatori, membrii ai Asociației. Tinerii participanți au fost încântați de subiectul ales și au dovedit că nu duc lipsă de idei în ceea ce privește identificarea de soluții la problemele dezbătute astfel că sfârșitul dezbaterii a reprezentat momentul în care aceștia și-au putut vedea ideile expuse pe o foaie de rezoluție.

Pentru că le apreciem munca și pentru că dorim să îi încurajăm să fie la fel de implicați în comunitate precum au fost la acest eveniment vom expune câteva dintre soluțiile identificate de către participanți pentru combaterea xenofobiei. Un prim pas ar fi implementarea unor programe care să ajute la integrarea muncitorilor care emigrează într-o altă țară (suport de învățare a limbii țării gazdă, regim de cazare temporară, facilități pentru familiile acestora). De asemenea este imperios necesar adoptarea unor programe de integrare pentru elevii, studenții  care decid să emigreze, eliminarea locurilor pentru minorități din structura școlară pentru a se crea un tot unitar fără diferențiere etnico-rasială. O ultimă soluție ar fi impunerea unor limite de exprimare în mass-media, astfel încât să nu se mai recurgă la denigrarea imaginii unor popoare în detrimentul altora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>